A.S.I.C.S. a premiat cei mai buni sportivi desemnați de jurnaliști
Cei mai buni sportivi din 2023, în viziunea jurnaliștilor, au fost desemnați Anastasia Nichita și Denis Vieru. În cadrul unei gale de final an, organizată de către Asociației Presei Sportive, cei doi laureați au primit cupe, diplome, dar și câte 50 de mii de lei fiecare, premii oferite de către Asociația pentru Susținerea Inițiativelor și Sportului, care este și partenerul general al APSM.
ANASTASIA NICHITA, lupte feminine, Sportiva anului 2023, versiunea APSM
Mă bucur foarte mult că și anul acesta am reușit să obțin titlul de cea mai bună sportivă a anului. Desigur e motivație pentru mine. Așa cum am mai spus mă voi strădui ca și anul viitor să demonstrez că sunt cea mai bună din țară.
ALEXANDRU GÎSCĂ, președintele Consiliului A.S.I.C.S.
Este pentru al doilea an când Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului are onoare de a premia cei mai buni sportivi ai anului. Exact ca și în 2022, în 2023 i-am premiat pe cei mai buni Anastasia Nichita și Denis Vieru. Ambii au primit câte un cec de 50 000 de lei.
Denis Vieru încheie anul 2023 cum nu se putea mai bine. După ce a reușit să se impună la cele mai importante competiții internaționale, judocanul moldovean își păstrează prima poziție în clasamentul mondial a celor mai buni judoka din lume, categoria de greutate de până la 66 de kilograme.
DENIS VIERU, judoka, Sportivul Anului 2023, versiunea APSM
Este foarte plăcut, în primul și primul rând când ai o apreciere, față de lume, față de jurnaliști, față de sportivi și o comunitate întreagă care își dorește ca sportul să progreseze în Republica Moldova. Acest lucru dă dublă motivație pentru a merge înainte. În ultima perioadă, chiar de câțiva ani, A.S.I.C.S. susține foarte puternic sportivii și comunitatea noastră. Este foarte plăcut, îndeosebi pentru tânăra generație, care îi urmăresc pe sportivii de top, și care cumva tind să obțină și ei rezultate.
EDUARD CIOBANU, președintele Asociației Presei Sportive
E important faptul că noi suntem alături de sportivi, iar sportivii sunt alături de presă. Deoarece unul fără celălalt nu se vor întâmpla lucruri frumoase. În linii generale a fost un an foarte productiv. Ce ține de planurile Asociației Presei Sportive, avem un partener general pe cinste – Asociația A.S.I.C.S. Într-adevăr ne-au reușit foarte multe proiecte interesante, inclusiv și această gală minunată. Mă simt împlinit, deoarece comunitatea sportivă a apreciat acest eveniment.
Pentru performanța obținută în acest an la Jocurile Europene, competiție ce s-a desfășurat la Cracovia, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului l-a premiat cu 200 000 de lei pe Artiom Livadari. Sportivul, care practică box thailandez, a cucerit medalia de aur la evenimentul din Polonia.
ARTIOM LIVADARI, sportiv, medaliat cu aur la Jocurile Europene 2023
Al doilea an consecutiv sunt menționat de către APSM cel mai bun sportiv de la probe neolimpice. Apreciez acest gest. Sunt mereu pentru ca să lucrez, să obțin rezultate. Mă voi strădui să fac același lucru și anul viitor pentru a fi apreciat la justa valoare. Cum spunea cineva, atunci când ai parte de susținere e mai ușor să devii cel mai bun. Mulțumesc Asociației A.S.I.C.S. pentru susținere. Suntem foarte bucuroși să avem astfel de prieteni lângă noi.
Pentru a le oferi o motivație suplimentară sportivilor, Asociația A.S.I.C.S. a reconfirmat că va premia cu 1 milion de lei aurul olimpic, cu 500 de mii de lei medaliile de argint și cu 250 de mii de lei medaliile de bronz, obținute la Jocurile Olimpice de la Paris.